în timp ce citiți această poveste, câtă înțelepciune, răbdare și înțelegere a avut Eliezer când L-a întrebat pe Dumnezeu cine e această femeie și I-a cerut să îl călăuzească. El se lasă cu totul în mâna Domnului. Apoi el a întâlnit această familie pe care nu o cunoscuse și s-a comportat cu ei cu mult respect, cu multă cinste. Vedem că Avraam, dar și Isaac, care atunci avea în jur de 40 de ani, au avut încredere în acel rob.
Vreau să vorbesc despre un precedent biblic creat de acest rob în acest text biblic. De obicei, tatăl negocia cu privire la fiica sa, dar versetul 57 e foarte clar. Am făcut un salt mare acum... Ei au spus: „Să chemăm pe fată și s-o întrebăm. E un standard biblic faptul că familia are un cuvânt în încheierea unui mariaj, însă cuvântul decisiv vine din partea fetei, de la viitoarea mireasă.
La sfârșit, vreau să vă atrag atenția asupra unei observații semnificative și încurajatoare. Când Isaac i-a întâlnit pe rob și pe tânăra adusă de el, Geneza 24:67 spune: „Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale Sara; a luat pe Rebeca, ea a fost nevasta lui, și el a iubit-o. Pentru noi, ordinea acestor evenimente este neobișnuită. De obicei, ne îndrăgostim, apoi cerem permisiunea familiei, dacă o facem, după care decidem sau luăm mai întâi decizia. Eu cred că lucrul acesta este foarte încurajator. Vedem în Biblie că e posibil să asculți de Domnul, să te căsătorești cu cineva și să te îndrăgostești. Acest fapt e încurajator și pentru noi care suntem căsătoriți de mai multă vreme și care ne-am început căsnicia îndrumați de Dumnezeu, dar pe parcurs am întâmpinat dificultăți. Fiți încurajați. E posibil să vă îndrăgostiți mai târziu, să vă îndrăgostiți de soția voastră așa cum i s-a întâmplat lui Isaac. „Astfel a fost mângâiat Isaac pentru pierderea mamei sale. Am mai primit un indiciu că aceste capitole au fost aranjate într-o anumită ordine care le leagă între ele. Da, se poate ca Sara să fi murit din cauza celor cerute de Dumnezeu lui Avraam și prin ce a trecut cu Isaac. Doar după moartea Sarei a putut Avraam să își trimită robul să găsească un rob pentru Isaac. Există o ordine din care putem învăța. Vă îndemn să mai parcurgeți acest text și rugați-vă în timp ce o faceți deoarece acest text este de actualitate.
„Pe urmele lui Avraam” e un program de tip studiu biblic, în care analizăm viața lui Avraam, părintele tuturor credincioșilor. Vei afla detalii aparte, adevăruri și principii la care poate nu te-ai gândit până acum. Johannes Gerloff, german de origine, dar cu cetățenie israeliană de 25 de ani, ne împărtășește o perspectivă unică asupra unora dintre cele mai vechi texte din Biblie, și ne prezintă locuri istorice, despre care citim în Biblie.
Emisiune prezentată de Johannes Gerloff și subtitrată în limba română de Alfa Omega TV.
Ți-am pregătit și alte materiale care te vor ajuta să te apropii de Dumnezeu, le găsești aici: https://alfaomega.tv/viata-spirituala
Canalul Alfa Omega TV poate fi recepționat gratuit via satelit: Eutelsat 16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.567 Mhz, Polarizare Verticală, Symbol rate - 16.667 ks/s, Modulație: DVB-S2,8PSK, FEC - 3/5, Codare - MPEG-4.
Alfa Omega TV Production deține 2 licențe de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV și Alfa Omega TV Internațional. Alfa Omega TV editeaza, la fiecare doua luni, revista: "Alfa Omega TV Magazin".
SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal și asociat unic: Pețan Tudor. Conducerea societății: Pețan Tudor: director general, coodonator programe; Pețan Mirela: director executiv;
Cod de conduită profesională
Organismul de reglementare sau de supraveghere competent este Consiliul National al Audiovizualului (CNA), cu sediul in Bd. Libertatii nr.14, sector 5, Bucuresti, tel: 40 (0)21 305 5350, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Alfa Omega TV - E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | Tel.:+40 256 284913 | Fax:+40 256 284912
Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.